Glossary
This is the world’s largest glossary on snow and avalanches. Currently with more than 100 standardized terms available in 9 languages. A resource that is constantly updated and expanded.
HEADER PICTURE: Wind Signs © Ragnar Ekker, The Norwegian Avalanche Warning Service | EAWS
Avalanşă (cel mai adesea de placă) constituită din zăpadă ușoară, uscată, în care cea mai mare parte a zăpezii este ridicată în aer datorită turbulenței (nori de zăpadă fină, ca o pulbere)
Atinge viteze de ordinul a 100-300 km/h. Produce unde puternice de presiune, care vor cauza pagube în fața (dincolo) de zona de oprire.
Termen general pentru avalanşele ce apar de obicei primăvara, care în curgerea lor pot antrena şi suprafața solului, fiind adesea amestecate cu pământ şi pietre
Sunt deseori avalanşe de alunecare, dar câteodată şi de placă, atunci când se rupe un strat fragil aflat în apropierea solului.
O curgere cu aspect noroios, de zăpadă saturată cu apă / fleşcăită, ce are loc adesea de-a lungul unui curs de apă. Apar de obicei după ploaie şi/sau umezirea intensă a zăpezii, ce au produs mai multă apă decât se poate scurge prin zăpadă. Un amestec curgător de zăpadă și apă, care se poate produce chiar și pe pante foarte puțin înclinate. Ele apar de obicei primăvara în climatele arctice, pe permafrost, când chiciura de adâncime se saturează rapid cu apă.
Cristale de gheață transparente, de obicei plate, care se formează prin depunerea excesului de vapori de apă la suprafața zăpezii
Se formează mai ales în cursul nopților reci, senine şi umede. O dată acoperit de următoarele ninsori, stratul de chiciură va constitui unul din cele mai fragile straturi, formând un plan de alunecare favorabil declanşării avalanşelor de placă.
Vezi şi: www.snowcrystals.it
Cristale mari, piramidale, cu trepte și striații pe suprafaţa lor, datorită gradienţilor mari de temperatură din strat
Diametrul caracteristic: 2 la 5 mm, sau mai mare
Chiciura de profunzime este o acumulare de cristale tip cupă. Straturile puțin rezistente sunt formate cel mai adesea din cristale tip cupă.
Vezi şi: www.snowcrystals.it
Crăpătură vizibilă la suprafața stratului de zăpadă, formată datorită deplasării diferite spre vale a straturilor interne, pe pantele înclinate, în special pe cele acoperite cu iarbă
Zonele aflate sub crăpăturile vizibile trebuie evitate, existând riscul declanşării de curgeri sau avalanşe.
Declanşarea de la distanţă a unei avalanşe de placă, datorită supraîncărcării (de exemplu, schiori, freerideri)
În general cel/cei care au declanşat avalanşa se află în afara acesteia. Se poate întâmpla ca persoanele să fie surprinse şi îngropate de zăpadă, dacă avalanșa ajunge la locul de unde a fost acționată declanșarea.
Unitatea de masă volumică a unei anumite cantități de zăpadă. În funcție de tipul şi starea sa, zăpada poate avea valori desturi de variate ale densității:
Tipul zăpezii | Densitatea [kg/m³] |
Zăpadă proaspătă foarte uşoară | circa 30 |
Zăpadă proaspătă | circa 100 |
Zăpadă formată din particule identificabile | 150 – 300 |
Zăpadă formată din cristale fine | 250 – 450 |
Zăpadă formată din cristale fațetate | 250 – 400 |
Zăpadă formată din chiciura de profunzime | 150 – 350 |
Zăpadă umedă | 300 – 600 |
Firn | 600 – 830 |
Gheață dintr-un ghețar | circa 900 |
Gheață pură | 917 |
Rezultat al transportului zăpezii de către vânt. Zăpada spulberată sau viscolită formează de obicei un strat gros în zonele situate la adăpost de vânt, care este adesea fragil şi casant. Principalele zone de acumulare ale zăpezii sunt situate pe pantele aflate în apropierea crestelor, pe culoare, cuvete sau în apropierea rupturilor de pantă.
Explicații mai detaliate:
Masă de zăpadă transportată de vânt. Cristalele de zăpadă sunt supuse la trei procese principale: rostogolire, săltare şi suspensie, În timpul transportului, în funcție de viteza vântului și durată, dimensiunile cristalelor se reduc considerabil, cu 10-20 %. Pe pantele de sub vânt, aceste cristale sunt tasate unele într-altele, formând un strat mai dens (zăpada prezintă coeziune, dar poate fi şi moale, formându-se plăci casante de zăpadă).
Mărimea depozitelor de zăpadă (înălțimi medii)
depozite mici de zăpadă: 5 –20 cm
depozite medii de zăpadă: 20 –50 cm
depozite mari de zăpadă: > 50 cm
Distribuția (spațială) a depozitelor
depozite izolate: puține, cel mai adesea de mici dimensiuni
depozite numeroase: în număr mare, pe pante cu diferite expuneri
Înălțimea coloanei de apă (exprimată în milimetri), rezultată din topirea unei probe de zăpadă. Echivalentul în apă al unui eșantion de 20 cm de zăpadă, cu o densitate medie de de 100 kg/m³, este de 20 mm. Dacă densitatea zăpezii este de 500 kg/m³, echivalentul în apă al unei probe de 20 cm de zăpadă este de 100 mm de apă.
Zăpada acumulată în ultimii ani, mai ales deasupra gheţarilor, puternic metamorfozată şi compactată, datorită topirii şi recristalizării, dar şi a presiunii straturilor superioare de zăpadă. În limbajul uzual, este adesea folosit pentru a defini o crustă de suprafață puţin rezistentă. (Vezi şi: Zăpadă grăunţoasă)
În RO: zăpadă grăunţoasă, de primăvară, metamorfozată prin cicluri repetate de topire diurnă şi îngheţ nocturn.
Variația temperaturii pe unitatea de lungime (grosimea stratului de zăpadă), exprimată în °C/m sau °C/cm
Gradientul de temperatură din stratul de zăpadă se măsoară pe verticală, de la sol la suprafaţă, ca diferență între două măsurători succesive. De exemplu, 1°C/m este un gradient mic de temperatură , iar 25ºC/m este un gradient mare.
Noul strat de zăpadă acționează ca o suprasarcină pentru stratul de zăpadă veche, crescând astfel pericolul de avalanşă.
În condiții nefavorabile – de exemplu, legături slabe între cristale, temperaturi scăzute, vânt puternic, chiar şi câțiva centimetri depuşi pot reprezenta un pericol. În condiții favorabile, cum ar fi un strat vechi şi stabil, vânt slab, chiar şi 50 cm depuşi pot să nu constituie o problemă.
Gheață care se rupe dintr-un ghețar şi cade peste un abrupt
Avalanşele de gheață pot antrena zăpadă în calea lor şi să evolueze în avalanșe prăfoase. Avalanşele de gheață au provocat adesea mari dezastre.
An Locație
1895 Altels (Switzerland) 6 decese, 158 de vite ucise
1965 Mattmark (Switzerland) 88 de decese
1970 Huascaran (Peru) cu flux ulterior de debris, 18.000 decese
year | location | |
1895 | Altels (Switzerland) | 6 decese, 158 de vite ucise |
1965 | Mattmark (Switzerland) | 88 de decese |
1970 | Huascaran (Peru) | cu flux ulterior de debris, 18.000 decese |
Altitudinea până la care se întind zonele împădurite, determinată de factorii climatici şi forestieri.
În Elveția:
Versanții sudici ai Alpilor şi zonelor prealpine: 1650 -1850 m
Creasta nordică a Alpilor: 1800 -2000 m
Engadin şi Alpii centrali: 2000 -2200 m
În Franţa:
Regiunile prealpine nordice şi Belledonne: 1700 – 1900 m
Regiunile intra-alpine din Alpii nordici: 1900 – 2100 m
Alpii sudici: 2000 – 2200 m
Munţii Pirinei, în afară de cei estici: 1600 – 2300 m
Pirineii estici: 2100 – 2400 m
Corsica:1900 – 2150 m
În Italia:
Alpii vestici: 2000 – 2200 m
Alpii estici: 1800 – 1900 m
Munţii Apenini: 1700 – 1800 m
În Munţii Pirinei spaniol:
Pirineii din Navarra: 2100 – 2300 m
Pirineii din Aragon: 2100 – 2300 m
Pirineii din Catalonia: 2100 – 2400 m
În România:
1800 m
În Slovacia:
1500-1600 m
Altitudinea (deasupra nivelului mării) de la care precipitațiile căzute sunt sub formă de zăpadă
Ea este situată în general cu 300 m sub altitudinea la care se află izoterma de 0°C. În cazul precipitațiilor abundente şi/sau în văile închise poate coborî şi cu 600 m sub înălțimea izotermei de zero grade.
Proces de transformare al zăpezii uscate în condiţiile existenţei unui gradient mare de temperatură în strat: cristalele de zăpadă cresc şi formează feţe plane, muchii şi colţuri, iar în final cristale mari, piramidale, tip cupă; zonele formate din cristale faţetate sunt în general fragile şi scad rezistenţa stratului de zăpadă
Explicaţii mai detaliate:
Procesul este accelerat în zonele umbrite, unde înălţimea stratului de zăpadă este mai mică şi sunt diferenţe mari de temperatură. Procesul poate afecta întreg stratul de zăpadă. La suprafața zăpezii, procesul are loc mai ales în cursul nopților senine și pe pantele umbrite.
Creşterea pericolul de avalanșă în cursul zilei. În timpul zilei pericolul de avalanșă poate fi foarte diferit, de exemplu în situațiile de primăvară: dis-de-dimineață, după o noapte senină, pericolul de avalanșă este scăzut, apoi va creşte în cursul zilei, din cauza radiațiilor solare și a încălzirii diurne.
Strat foarte subțire de gheață, care se formează la suprafața zăpezii, prin acțiunea comună a radiației solare, topirii, vântului și răcirii radiative
De multe ori în perioada de primăvară, pantele însorite apar ca o suprafață vitrată, din cauza reflexiei mari a oglinzii de firn.
Pantă aflată în umbră, puțin sau deloc influențată de acțiunea razelor solare, orientată de obicei spre nord
Explicații mai detaliate:
Mai răspândite în lunile decembrie şi ianuarie (când unghiul de elevație la care se ridică soarele este mai mic), decât primăvara. În funcție de umbrirea datorată unui versant apropiat, zonele umbrite se pot găsi pe orice pantă, nu numai pe cele nordice.
Strat intern de zăpadă, cu rezistenţă scăzută, în care ruptura legăturilor dintre cristale se poate propaga sub forma unei fisuri
Straturile fragile tipice sunt: chiciura de suprafaţă care se păstrează în interiorul stratului, straturile formate din cristale unghiulare (feţe plane, cristale tip cupă) sau zăpada proaspătă cu densitate scăzută
Teren muntos care nu este conectat la o linie de creastă
Explicații mai detaliate:
Corespund adesea trecerii de la un teren foarte înclinat la unul înclinat. Din aceeaşi categorie fac parte pasajele înclinate şi ridicăturile mici, care nu se află în imediata apropiere a crestei. Zonele aflate în apropierea crestelor şi cele aflate în prelungirea acestora nu sunt net separate unele de altele; limita dintre ele trebuie văzută ca o zonă de tranziţie.
Radiaţie externă care cade pe suprafaţa zăpezii
Radiaţia solară (lumina vizibilă, de undă scurtă) este intens reflectată de la suprafaţa zăpezii (până spre 90 %), în funcţie de tipul acesteia. Restul radiaţiei va încălzi și posibil va umezi straturile superioare de zăpadă.
Radiaţia de undă lungă (infraroşie) va fi absorbită aproape complet la suprafaţa stratului de zăpadă.
Zone delimitate prin culmi alpine înalte și sărace în precipitații
Regiuni intra-alpine tipice din Elveția sunt centrul zonei Valais, Engadine și centrul zonei Grisons, situate între creasta alpină nordică și cea principală. În Austria și Italia, astfel de regiuni sunt: Ortler-Vinschgau și Valea Oetz.
În Franţa, sunt considerate regiuni intra-alpine: Vanoise, Maurienne, Grandes-Rousse şi Oisans-Pelvoux, precum şi zonele montane de lângă graniţa Franţei cu Italia.
În Spania, este vorba de zona Cerdanya (Perafita-Pulgpedrés), aflată în Munţii Pirinei din Catalonia.
Proces de transformare al zăpezii uscate în condițiile unui gradient scăzut de temperatură în interiorul stratului
Cristalele de zăpadă proaspătă, uscată, se vor descompune în cristale fine, mici, de formă rotunjită, ducând la stabilizarea şi consolidarea stratului de zăpadă.
Formarea de legături între cristalele de zăpadă, ce conduc la creşterea rezistenței
Sinterizarea este mai rapidă atunci când temperatura zăpezii este mai mare. Poate fi foarte bine observată în zăpada compactată (de exemplu: bulgări, avalanșă de zăpadă, urme vechi de schiuri).
Supraîncărcare slabă / uşoară
Supraîncărcare mare
Deplasarea zăpezii datorată vântului. Un vânt cu o viteză de circa 4 m/s (aprox. 15 km/h) poate transporta zăpada cu densitate scăzută, în timp ce pentru o zăpadă mai densă este necesar ca viteza să fie de circa 10 m/s (35 km/h).
Explicații mai detaliate:
Depozitele de zăpadă datorate vântului cresc proporțional cu cubul vitezei acestuia. O dublare a vitezei vântului va antrena deci o cantitate de opt ori mai mare de zăpadă! Depunerea zăpezii este maximă pentru viteze ale vântului de 50 – 80 km/h. Pentru viteze mai mari, acest fenomen este limitat, datorită caracterului foarte turbulent al vântului.