Dicționar

Avalanşă (cel mai adesea de placă) constituită din zăpadă ușoară, uscată, în care cea mai mare parte a zăpezii este ridicată în aer datorită turbulenței (nori de zăpadă fină, ca o pulbere)

Atinge viteze de ordinul a 100-300 km/h. Produce unde puternice de presiune, care vor cauza pagube în fața (dincolo) de zona de oprire.

Ruperea unei plăci de zăpadă de pe o pantă, straturile fragile din interior formând un plan de alunecare pentru aceasta

Ruptura prezintă muchii ascuțite şi se produce în unghi drept faţă de masa de zăpadă care alunecă la vale.

Termen general pentru avalanşele ce apar de obicei primăvara, care în curgerea lor pot antrena şi suprafața solului, fiind adesea amestecate cu pământ şi pietre

Sunt deseori avalanşe de alunecare, dar câteodată şi de placă, atunci când se rupe un strat fragil aflat în apropierea solului.

O curgere cu aspect noroios, de zăpadă saturată cu apă / fleşcăită, ce are loc adesea de-a lungul unui curs de apă. Apar de obicei după ploaie şi/sau umezirea intensă a zăpezii, ce au produs mai multă apă decât se poate scurge prin zăpadă. Un amestec curgător de zăpadă și apă, care se poate produce chiar și pe pante foarte puțin înclinate. Ele apar de obicei primăvara în climatele arctice, pe permafrost, când chiciura de adâncime se saturează rapid cu apă.

Avalanşă declanşată de zăpada umedă, cu o deplasare mai lentă decât avalanşele de zăpadă „uscată”, pe o distanță mai mică, dar cu impact mare asupra obstacolelor, datorită densității ridicate.

Buletinul de avalanşă oferă informații detaliate asupra stratului de zăpadă şi cazurilor de avalanşă.

Riscul de avalanşă este estimat pe o scală de la 1 la 5, în conformitate cu Scala europeană a riscului de avalanşă.

Cristale de gheață transparente, de obicei plate, care se formează prin depunerea excesului de vapori de apă la suprafața zăpezii

Se formează mai ales în cursul nopților reci, senine şi umede. O dată acoperit de următoarele ninsori, stratul de chiciură va constitui unul din cele mai fragile straturi, formând un plan de alunecare favorabil declanşării avalanşelor de placă.

Vezi şi: www.snowcrystals.it

Vezi: Creşterea rezistenței (într-un strat de zăpadă)

Legăturile dintre cristalele de zăpadă se consolidează, ceea ce permite transmiterea unor tensiuni mai mari în strat.

Creșterea stratului de zăpadă, într-o anumită perioadă de timp.

Cristale mici, rotunjite, rezultate în urma transformărilor de gradient mic

Diametrul caracteristic: 0.2-0.5 mm

Vezi şi: www.snowcrystals.it

Strat subţire de gheață format în interiorul stratului de zăpadă datorită ploii sau proceselor de îngheț/dezgheț. Nu se mai identifică (recunosc) cristalele individuale.

Atunci când mișșările de alunecare din strat devin tot mai rapide, se poate produce o curgere sau avalanşă de alunecare. Declanşările pot avea loc oricând în timpul zilei sau al nopții.

Declanşarea de la distanţă a unei avalanşe de placă, datorită supraîncărcării (de exemplu, schiori, freerideri)

În general cel/cei care au declanşat avalanşa se află în afara acesteia. Se poate întâmpla ca persoanele să fie surprinse şi îngropate de zăpadă, dacă avalanșa ajunge la locul de unde a fost acționată declanșarea.

• înclinată moderat: sub 30°
• înclinată: peste  30°
• foarte înclinată: peste 35°
• extrem de înclinată: peste 40°

Înclinația pantei este măsurată în zona cea mai abruptă a acesteia, la o scară de 1:25000, sau estimată pe teren.

Unitatea de masă volumică a unei anumite cantități de zăpadă. În funcție de tipul şi starea sa, zăpada poate avea valori desturi de variate ale densității:

Distanță ce trebuie menținută din precauție între persoanele care se deplasează iarna în teren, pentru a reduce expunerea la pericolul de avalanșă și riscul declanşării avalanşelor în zonele favorabile. Contrar spațierii, atunci când o singură persoană este expusă pericolului la un moment dat. Folosită de obicei la coborâre, atunci când doar schiază doar câte o persoană pe o pantă abruptă.

Depuneri de zăpadă formate din zăpada transportată de vânt

Partea plată a dunei se formează pe panta dinspre vânt, iar cea abruptă pe panta de sub vânt. A nu se confunda cu zăpada vălurită.

Înălțimea coloanei de apă (exprimată în milimetri), rezultată din topirea unei probe de zăpadă. Echivalentul în apă al unui eșantion de 20 cm de zăpadă, cu o densitate medie de de 100 kg/m³, este de 20 mm. Dacă densitatea zăpezii este de 500 kg/m³, echivalentul în apă al unei probe de 20 cm de zăpadă este de 100 mm de apă.

Zone cu anumite intervale altitudinale (definite cu o abatere de circa 100 m)

• regiuni alpine înalte: peste 3000 m
• altitudini înalte: 2000 la 3000 m
• altitudini medii: 1000 la 2000 m
• altitudini joase: sub 1000 m

Pantă dinspre care bate vântul

Variația temperaturii pe unitatea de lungime (grosimea stratului de zăpadă), exprimată în °C/m sau °C/cm

Gradientul de temperatură din stratul de zăpadă se măsoară pe verticală, de la sol la suprafaţă, ca diferență între două măsurători succesive. De exemplu, 1°C/m este un gradient mic de temperatură , iar 25ºC/m este un gradient mare.

Cristale rotunjite și în general mari, formate prin metamorfismul de topire – congelare

Diametrul caracteristic: 0,5 la 3 mm

Vezi şi: www.snowcrystals.it

Distanța dintre suprafața stratului de zăpadă şi sol (măsurată perpendicular pe pantă). Reprezintă grosimea reală a stratului de zăpadă față de sol.

Gheață care se rupe dintr-un ghețar şi cade peste un abrupt

Avalanşele de gheață pot antrena zăpadă în calea lor şi să evolueze în avalanșe prăfoase. Avalanşele de gheață au provocat adesea mari dezastre.

Temperatură egală sau constantă pe toată grosimea stratului de zăpadă

Se întâlneşte de obicei primăvara, când în tot stratul de zăpadă temperatura a ajuns şi se menține la 0°C. Stratul de zăpadă este de cele mai multe ori umezit sau umed și devine mai puțin stabil.

În general, avalanşele pot fi declanșate de o suprasarcină mare. În cazuri izolate, declanşarea poate avea loc şi în condițiile unei suprasarcini mici

Notă:
Termenul este folosit în scala riscului de avalanşă şi în buletinele zilnice

Vezi: Panta de sub vânt, aflată la adăpost de vânt

Altitudinea până la care se întind zonele împădurite, determinată de factorii climatici şi forestieri.

În Elveția:

• Versanții sudici ai Alpilor şi zonelor prealpine: 1650 -1850 m
• Creasta nordică a Alpilor: 1800 -2000 m
• Engadin şi Alpii centrali: 2000 -2200 m

În Franţa:

• Regiunile prealpine nordice şi Belledonne: 1700 – 1900 m
• Regiunile intra-alpine din Alpii nordici: 1900 – 2100 m
• Alpii sudici: 2000 – 2200 m
• Munţii Pirinei, în afară de cei estici: 1600 – 2300 m
• Pirineii estici: 2100 – 2400 m
• Corsica: 1900 – 2150 m

În Italia:

• Alpii vestici: 2000 – 2200 m
• Alpii estici: 1800 – 1900 m
• Munţii Apenini: 1700 – 1800 m

În Munţii Pirinei spaniol:

• Pirineii din Navarra: 2100 – 2300 m
• Pirineii din Aragon: 2100 – 2300 m
• Pirineii din Catalonia: 2100 – 2400 m

În România:

• 1800 m

În Slovacia:

• 1500-1600 m

Altitudinea (deasupra nivelului mării) de la care precipitațiile căzute sunt sub formă de zăpadă

Ea este situată în general cu 300 m sub altitudinea la care se află izoterma de 0°C. În cazul precipitațiilor abundente şi/sau în văile închise poate coborî şi cu 600 m sub înălțimea izotermei de zero grade.

Limita (în metri – deasupra nivelului mării) dintre zonele acoperite de zăpadă şi cele neacoperite

Poate varia în funcție de altitudinea şi expoziția versanților.

Linia de culme a unui munte

Explicații mai detaliate:
O creastă este întotdeauna o regiune clar delimitată a reliefului, care uneşte adesea mai multe vârfuri muntoase.

Suprafețe de la scara unei pante până la cea a unui bazin

Într-o anumită regiune, pot exista diferite cazuri (situații) locale de avalanşă.

Proces de transformare al zăpezii uscate în condiţiile existenţei unui gradient mare de temperatură în strat: cristalele de zăpadă cresc şi formează feţe plane, muchii şi colţuri, iar în final cristale mari, piramidale, tip cupă; zonele formate din cristale faţetate sunt în general fragile şi scad rezistenţa stratului de zăpadă

Explicaţii mai detaliate:
Procesul este accelerat în zonele umbrite, unde înălţimea stratului de zăpadă este mai mică şi sunt diferenţe mari de temperatură. Procesul poate afecta întreg stratul de zăpadă. La suprafața zăpezii, procesul are loc mai ales în cursul nopților senine și pe pantele umbrite.

Transformare mecanică a cristalelor de zăpadă de către vânt, în care dendritele sunt distruse

Acest lucru poate avea loc în atmosferă în timpul ninsorii sau după ce zăpada a ajuns pe sol. Sunt rezultatul transportului zăpezii.

Vezi şi: Rotunjirea cristalelor de zăpadă

Când temperatura zăpezii ajunge la 0°C, se formează un amestec de apă şi gheață, cu rezistență scăzută; dacă însă acest amestec va îngheța, se vor forma cruste dure.

Atunci când mișșările de alunecare din strat devin tot mai rapide, se poate produce o curgere sau avalanşă de alunecare. Declanşările pot avea loc oricând în timpul zilei sau al nopții.

Precipitații formate prin congelarea (înghețul) particulelor mici de apă suprarăcită din atmosferă pe cristalele de gheață (fenomenul de givraj)

Dimensiunea caracteristică: ≤5 mm

Vezi şi: www.snowcrystals.it

Pantă care nu este expusă acțiunii vântului, situată în partea opusă direcției de unde bate vântul, unde se acumulează frecvent cantități mari de zăpadă, adesea mult mai însemnate decât valorile medii.

Panta expusă vântului

Pantă aflată în umbră, puțin sau deloc influențată de acțiunea razelor solare, orientată de obicei spre nord

Explicații mai detaliate:
Mai răspândite în lunile decembrie şi ianuarie (când unghiul de elevație la care se ridică soarele este mai mic), decât primăvara. În funcție de umbrirea datorată unui versant apropiat, zonele umbrite se pot găsi pe orice pantă, nu numai pe cele nordice.

Zonă foarte expusă acțiunii directe a razelor solare

Pantele însorite tipice au expoziții estice, sud-estice, sudice, sud-vestice sau vestice, în funcție de momentul din zi (poziţia soarelui).

Suprafața peste care alunecă o avalanşă de placă după ce s-a declanşat (poate fi şi solul)

Atenție:
A nu fi confundat cu stratul (fragil) de ruptură.

Strat intern de zăpadă, cu rezistenţă scăzută, în care ruptura legăturilor dintre cristale se poate propaga sub forma unei fisuri

Straturile fragile tipice sunt: chiciura de suprafaţă care se păstrează în interiorul stratului, straturile formate din cristale unghiulare (feţe plane, cristale tip cupă) sau zăpada proaspătă cu densitate scăzută

Un strat de zăpadă care se poate rupe de la o suprasarcină.

Transportul de energie cu ajutorul undelor electromagnetice, cu diferite lungimi de undă. Există radiația de undă scurtă (solară, lumina vizibilă) şi radiația de undă lungă (termică).

Stratul de zăpadă emite radiații de undă lungă în atmosferă. În absența nebulozității, suprafața stratului de zăpadă se răceşte semnificativ față de temperatura aerului (cu până la 20 grade).

Zone ce pot cuprinde una sau mai multe văi

În buletinul de avalanșe, regiunile vor fi în general definite din punct de vedere climatologic sau geografic.

Zone delimitate prin culmi alpine înalte și sărace în precipitații

Regiuni intra-alpine tipice din Elveția sunt centrul zonei Valais, Engadine și centrul zonei Grisons, situate între creasta alpină nordică și cea principală. În Austria și Italia, astfel de regiuni sunt: Ortler-Vinschgau și Valea Oetz.

În Franţa, sunt considerate regiuni intra-alpine: Vanoise, Maurienne, Grandes-Rousse şi Oisans-Pelvoux, precum şi zonele montane de lângă graniţa Franţei cu Italia.

În Spania, este vorba de zona Cerdanya (Perafita-Pulgpedrés), aflată în Munţii Pirinei din Catalonia.

Posibilitate de producere, ce combină probabilitatea, expunerea la risc şi potențialele daune

Notă:
În buletinul de avalanşă este descris pericolul şi nu riscul de avalanşă.

Formarea de legături între cristalele de zăpadă, ce conduc la creşterea rezistenței

Sinterizarea este mai rapidă atunci când temperatura zăpezii este mai mare. Poate fi foarte bine observată în zăpada compactată (de exemplu: bulgări, avalanșă de zăpadă, urme vechi de schiuri).

Măsură de precauție la deplasarea în teren pe timp de iarnă, ce constă în menținerea unei distanțe între persoane, pentru a reduce încărcarea stratului de zăpadă

În timpul ascensiunii se vor menține cel puțin 10 m distanță, iar în timpul coborârii semnificativ mai mult.

Capacitatea stratului de zăpadă de a rezista la acțiunea factorilor externi (rezistență internă)

Stabilitatea este determinată de forțele de rezistență şi interne din interiorul fiecărui strat de zăpadă.

Vezi: Creşterea rezistenței (într-un strat de zăpadă)

Succesiunea straturilor de zăpadă

Fiecare strat de zăpadă este caracterizat de un tip şi dimensiune a cristalelor, duritate, temperatură, cantitate de apă lichidă şi densitate.

Supraîncărcare mare

• doi sau mai mulţi schiori /surferi/ etc care nu respectă distanța de siguranță
• snowmobile
• explozibili
• un turist fără schiuri/alpinist

Deplasarea zăpezii datorată vântului. Un vânt cu o viteză de circa 4 m/s (aprox. 15 km/h) poate transporta zăpada cu densitate scăzută, în timp ce pentru o zăpadă mai densă este necesar ca viteza să fie de circa 10 m/s (35 km/h).

Explicații mai detaliate:
Depozitele de zăpadă datorate vântului cresc proporțional cu cubul vitezei acestuia. O dublare a vitezei vântului va antrena deci o cantitate de opt ori mai mare de zăpadă! Depunerea zăpezii este maximă pentru viteze ale vântului de 50 – 80 km/h. Pentru viteze mai mari, acest fenomen este limitat, datorită caracterului foarte turbulent al vântului.

Zăpadă purtată de vânt peste un vârf sau o creastă.

Cea mai joasă zonă a unei creste montane, unde viteza vântului este ridicată, putând favoriza acumulări importante de zăpadă.

Scăderea / pierderea rezistenței (în interiorul stratului de zăpadă)